Creditare/Retragere creditare aka imprumut societate

In vederea desfasurarii activitatilor zilnice ale unei societati, exista momente cand aceasta se poate confrunta cu lipsa de lichiditati din diferite motive:

• fie pentru ca este imediat dupa infiintare iar procesele de prestare de servicii / vanzarea de bunuri si facturarea inca nu au inceput;

• fie pentru ca pe parcursul desfasurarii activitatilor, clientii nu isi respecta termenele de plata inscrise pe facturi;

• fie pentru ca pur si simplu pe parcursul desfasurarii activitatilor, s-a creat un cash-flow dezastruos iar imbunatatirea situatiei ar necesita mai mult timp.

Pentru ca societatea sa nu ramana blocata de problema lipsei de disponibilitati banesti si sa se continue activitatile, o solutie potrivita ar fi ca administratorii / asociatii societatii sa crediteze entitatea (imprumute) temporar din banii proprii.

Inainte ca administratorii / asociatii sa crediteze societatea, este nevoie de intocmirea unui contract de creditare societate (contract de imprumut), pentru a se putea justifica provenienta lichiditatilor aduse in societate de catre administratori / asociati. 

Administratorii / asociatii care crediteaza entitatea pot percepe pentru suma imprumutata si o dobanda care se va mentiona in contractul de creditare la sectiunea „Obiectul contractului” impreuna cu valoarea sumei imprumutate. Dobanda in astfel de contract este optionala si ramane la latitudinea persoanei care acorda imprumutul daca o percepe sau nu.

Sumele incasate se vor inregistra in contabilitate in baza documentelor justificative, respectiv: 

• dispozitie de incasare catre casierie (incasari in numerar);

• extras de cont bancar (incasari prin banca).

In ceea ce priveste restituirea sumei imprumutate, aceasta se poate achita fie prin virament bancar, fie in numerar, insa cu respectarea prevederilor Legii nr. 70/2015 pentru intarirea disciplinei financiare.

De aceea, nu uita sa tii cont de urmatoarele doua aspecte:

• Art. 4 alin. (1) al acestei legi precizeaza ca operatiunile de incasari in numerar efectuate de persoanele juridice, de la persoane fizice, reprezentand primiri de imprumuturi se efectueaza in limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoana.

• La alin (4) al aceluiasi articol se precizeaza ca operatiunile de plati in numerar efectuate de persoanele juridice catre persoane fizice, reprezentand contravaloarea unor restituiri de imprumuturi sau alte finantari se efectueaza cu incadrarea in plafonul zilnic de 10.000 lei catre o persoana.

La baza fiecarei plati reprezentand restituire de creditare societate catre administratori/asociati trebuie sa existe cate un contract aferent imprumutului efectuat.

Ce note contabile trebuie inregistrate in cazul creditarii societatii?

• Inregistrarea creditarii societatii (virarea sumei in contul societatii):

5121 /5311 „Conturi la banci in lei” / ”Casa in lei” = 4551 „Actionari/Asociati – conturi curente”

• Inregistrarea restituirii imprumutului:

4551 „Actionari/Asociati – conturi curente” = 5121/5311 „Conturi la banci in lei” / ”Casa in lei”

• Inregistrarea lunara a dobanzii (daca este cazul):

666 „Cheltuieli privind dobanzile” = 5121/5311 „Conturi la banci in lei” / ”Casa in lei”

Daca tot s-au discutat mai sus aspectele legate de creditarea societatii de catre administratori / asociati, apar frecvent intrebari cu privire la posibilitatea acordarii de imprumuturi (creditari) din partea societatii catre administratori / asociati – este sau nu permis acest lucru ?

Ei bine, potrivit Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, in capitolul care priveste societatile pe actiuni se prevede ca este interzisa creditarea de catre societate a administratorilor sau a directorilor acesteia, prin intermediul unor operatiuni precum:

• acordarea de imprumuturi administratorilor sau directorilor;

• acordarea de avantaje financiare administratorilor sau directorilor cu ocazia sau ulterior incheierii de catre societate cu acestia de operatiuni de livrare de bunuri, prestari de servicii sau executare de lucrari;

• garantarea, directa sau indirecta, in tot sau in parte, a oricaror imprumuturi acordate administratorilor sau directorilor, concomitenta sau ulterioara acordarii imprumutului;

• garantarea, directa sau indirecta, in tot sau in parte, a executarii de catre administratori sau directori a oricaror alte obligatii personale ale acestora fata de terte persoane;

• dobandirea cu titlu oneros sau plata, in tot sau in parte, a unei creante ce are drept obiect un imprumut acordat de o terta persoana administratorilor sau directorilor ori o alta prestatie personala a acestora.

Exceptie: 

Prevederile de mai sus nu se aplica:

• in cazul operatiunilor a caror valoare exigibila cumulata este inferioara echivalentului in lei al sumei de 5.000 euro;

• in cazul in care operatiunea este incheiata de societate in conditiile exercitarii curente a activitatii sale, iar clauzele operatiunii nu sunt mai favorabile persoanelor mentionate la aliniatele de mai sus decat cele pe care, in mod obisnuit, societatea le practica fata de terte persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *